Vivaldianismul lui Mozart (4)
L-am putea privi pe J. S. Bach drept o filiaţie „nostalgică” pentru Mozart, a cărui geniu rezidă nu atât în simetriile pătrate ale articulaţiilor formale, nici în Stollen-Stollen-Abgesang-ul aproape medieval al Barformului şi nici în aparenta simplicitate a limbajului muzical, cât în virtuozitatea de a reda contrapunctului dimensiunile unei geometrii a jocului şi expresiei dezinteresate, neostentative, descărcate de pathos şi tehnicitate aproape esoterică, precum în contrapunctul renascentist sau în lucrările barocului înalt.
Nu este, însă, decât doar o ipoteză, insuficientă pentru a înţelege „mozartianismul” din Mozart. Nici în prolificii Scarlatti, tată şi fiu, Alessandro şi Domenico, oarecum opuşi lui Leopold şi Amadeus, nu am putea identifica un referent legitimator al „nostalgiei” genealogice la Mozart măcar pe linia limbajului omofon sau a formei de sonată, chiar dacă Uvertura la opera „Nunta lui Figaro” este concepută într-o formă de sonată fără tratare (mijloc), aluzie clară la tiparul baroc al acestei forme. Şi este clar că privind genealogic problema, mai degrabă artistic decât genetic, Amadeus moşteneşte pe oricine, numai nu pe Leopold, propriul lui tată.
Geniul modern nu are nimic în comun nici cu enciclopedismul umanist al Renaşterii, nici cu cel al Luminilor, epoci deja demult consacrate drept piese de anticariat. În secolul XX emfaza şi patetismul romanticilor şi-au găsit refugiu între desuet şi ridicol. Totalitarismul cerebralităţii şi voinţei de dominare, acreditate în mod egal în şah, dar şi în politică. Geniul care joacă şah. Cerebralul, însă atât de stihialul Aliohin. Geniul geo-politic joacă şah cu popoare întregi, machiavelic şi stalinist deopotrivă. Geniul modern este un meşteşugar, ca Picasso, atât de renascentist în atitudine, la fel de viril în pictură, pe cât de creativ în amor.
Geniul modern este un răsfăţat, un dandy cu mustăţi răsucite de muşchetar, ca Dali, profetic şi batjocoritor, mistic şi profan, scotocind prin sertarele unui corp de femeie după floreta pierdută. Şi Debussy, şi Bartok, şi Schnittke. Geniul modern este un longeviv. De la „matusalemicul” Verdi la „matusalemicii” Stravinski şi Lutoslawski.
0 comments:
Post a Comment